primavara pastorala

si noi pastorim cu urari de la multi ani! popandaul adjunct

(sa traiasca cine’o’asculta)

azi 8

 

 

genul programului: drama..

mai ca de aseara pina azi mi s’au cam ratacit ideile, da incerc sa le prind cu atza si cirlige poate poate o scot la capat..
da oamenii au probleme.. dintotdeauna, asta e clar. de tot felul. in dragoste. in afaceri. in dormitor si prin alte colturi ale locuintei. de sanatate fizica si psihica. de doru lelii.. ba qiar unii au probleme fiin’ca n’au problemuri si tot asa. cred ca am mai spus ca sint din fire nepoliticos, deci apolitic, prin urmare nu voi mai face din timpul meu analize de specialigeaba. duca’se.. da sa plateasca!

acuma.. nu poti pleca ureqea la toti si toate, ar insemna sa nu’ti apuci zilele nici pe jumatate din cit ti’ar fi scris tinind cont ca jumatate o pierzi in repaus si odihna. deci.. aritmetica e exacta. vrei sa pleznesti devreme si sa intri in clubu 27 sau ordinea lu dana grecu, stii ce ai de facut. desfunda’ts ureqea bine.
vorba fie despre napastuiti. despre deprimati si oropsiti. ca a murit nush ce vedeta AMERICANA.. its dai seama?! alta decit mishel jaxeon. acuma ca de ce a pleznit saraca si unde s’o dus numa universu stie si tabloidele, da mare pacat, zau asa.. ma mortific imediat. apoi ce sa vezi?! niste neica nimeni de prin curburile carpatilor si intorsurile capetelor de linii, au ramas fara nimic, nu ca ar fi reusit sa stringa intr’o viata est-europeana mare lucru.. niste qirpic. ba au mai si inghetat sub nameti, s’au prapadit ei pe acolo in linistea si pacea mediocritatii neasfaltate si neparcuite si nesalisportivizate de catre marele guvern meltean si de parca “ne’ar doare” la buzunaru din spate, sa vina si apele revarsind asa potopos resturile neinsufletite ale astora batuti de dumnezei ca au fost cu siguranta niste oameni rai. ma da sa moara americanca aia ma?! aia cu badigarzii.. incredibil. oare cit fast o fi acuma la groapa ei. toate televiziunile, ca de’ar sti saraca cum nici pe ultimu drum n’o scuteste celebritatea. da ma.. astia, vorba aia, si’o trait traiu, si’o pisdit malaiu, o facut ce’o vrut papadia lor in soare. da aia, amariti asa la minte si la port, la vorba si la cort, prin vaile patriei, la shes si la poale.. ce sa mai zici? au trait degeaba, bine ca s’or dus. astia si citeva miliarde de pe toate continentele. rostul lor e nestiut in aritmetica bunului simt.

apoi aia cu cainii maidanezi.. mari probleme. stiu de cind eram copil si era o femeie prin vecini singura intr’o mansarda jegoasa cu vreo 6 potai si alte inca pe atitea mitze s’o pazeasca de nebunia altora ca de’a ei nu mai avea sens. la fel ca si senilii cu sindromu diogenes, acesti oameni au probleme.
apoi, femeile. cite probleme nu au ele?! zau asa.. de la faptu ca unele sint blonde pina la silicoane si scurtarea labiilor si multe alte giumbushlucuri plastice. nu ca barbatii n’ar avea cu marirea penisului si epilatu scrotului. femeile, care merita pe deplin statutul egalitatilor de sanse in ocuparea unui scaun, oricit de egale le’ai aseza, ele tot discriminate s’aseaza.

ipotetic: intr’un autobuz, ajung sa ocup un loc inaintea ei, trebuind astfel ca ea sa calatoreasca in picioare, ba mai mult eu sa ma mai si holbez la ea ce bine ii sta asa lunga, inseamna ca sint necioplit, mitocan, nesimtit sau doar imi place sa o privesc de jos. cumva e discriminata. in cazul in care ii ofer locul si o las pe ea sa se holbeze la mine cit sint de lung, inseamna ca in subconstientul meu o consider fragila, neputincioasa, discapacitata, varicoasa, deci, cumva discriminata. iar daca e sanatoasa si io am facut’o doar ca sa ma simt ca un don juan de marco, tot discriminare e fata de cele nesanatoase.. si tot asa. nu vreau sa descifram misterul calatorului care intepa femei in tramvai. a fost parasit de nevasta, are si mai multe probleme. concluzia ar fi ca omenirea necesita oarecum un refresh in etica si deontologie, pe principiul roata se invirte, polii se inverseaza. astfel incit sa nu fim nevoiti sa mai auzim bazaconii despre legaturi ombilicale si martirizari maternale, ca daca si pe asta ar mai face’o barbatii (adica sa nasca) sincer nu mai vad rolul femeii in univers. fireste, nu pomenim cazurile de abuzuri, care evident sint importante, dar nu atit incit sa conditioneze stabilitatea emotionala a cuiva. adica, percep mai degraba ca pe o forma de inadaptabilitate, conditia acelor femei de a nu putea fi altceva decit mame. deci au o problema.
neputinta e sinonima cu prostia. d’aia rid aia barosanii la qermeze din tot brihanul de pleava marunta si inepta. doar d’aia ne meritam soarta. caci niciodata in scurta istorie a omenirii, pacea si bunavoirea n’au domnit impreuna pe pamint. cu desteptaciunea cu atit mai putin.

de pe scenele mioritice

unde femeia masqeaza cu usurinta sentimente, nefiind inzestrata cu o coada care sa i le tradeze si probabil din acelasi motiv vanitatea ei este nemasurata. femeia nu iarta, insa prefera sa se sacrifice pt binele suprem. doar logica ei o face sa se razbune cu prima ocazie. in traditia populara lucrurile au o alta natura, femeia fiind usa casei, barbatul fiind cainele care se mulge pe la colturi, dar fireste ca a fost odata ca niciodata si tot asa, acum poporul se civilizeaza cu televizorul. traditia ramane totusi pt ceva secole, nu mai mult de doua, o gogoasa preistoric coafata pt amatorii atemporali, ca de aia e traditie si nu mit ori legenda, ci un izvor de inspiratie din trecutul apropiat, un fel de manual de instructiuni pt un model scos din fabricatie, dar cu aceeasi baza atita vreme cit mai sintem plamaditi din atomi si apa. (a nu se intelege ca atomu e atom si apa e apa si astia doi se combina miraculos in creatie divina, da?! nu atom si aghiasma) in zilele noastre lucrurile au evoluat mai mult in planu existential al femeii, nu foarte inspre detrimentu barbatului ca oricum pasii sint si azi inca mici. femeia devine caine. un animal bun pe linga casa omului, atunci cind este caine-domestic. fireste exista diferente intre femeia caine-domestic si femeia caine-vagabond. (o mai fi vreo smeqerie daca se prezinta cu "hi! i’m bond. vaga bond."? nu! traditia daca nu se pierde, se transforma) aceasta din urma ajunge sa traiasca de pe strazi in adaposturi, daca are noroc, cunoscute si sub denumirea de bordel sau club-de-noapte, in timp ce femeia caine-domestic e cel mai bun prieten al omului, fidela, cu mici exceptii mai calareste si pe cel mai bun prieten al stapinului dar.. e vorba de exceptii. ea moare ori la gitul shefului ori calcata de masina dar de adaposturi nu vrea sa auda. iar cind intilnesti din nefericire femeia caine-turbat, cel mai bine e sa treci pe linga cu grija sa nu ramai cu nadragii sfirtecati. si cu toate astea, ridicolul, absurdul sau poate farmecul situatiei e ca totusi nu au coada. (pina aici, nimic nou sub soare)

societatea de consum si virusul monetar, o afacere piramidala unde bijnitarii au luat locul politrucilor si intermediarii locul oamenilor-muncii. pina cind moartea ne va desparti sau in razboaie ne vom mistui. caci nu s’a reusit inca a pune capat qestiunii existentiale prin stiinta si arta. prin urmare politicul si religiosul continua a fabrica noi taxe. constiinta civica profund faramitata ramane ca glasul magarului ce nu se aude la ceruri, o lozinca. la munca, nu la intins teapa.. si nu sint idealuri de urmat si nici regrete, ma limitez la a trai degeaba. limita este oricum inafara mea si’asa ma depaseste, caci nu degeaba am trait ca sa traiesc degeaba. (tu ramai la toate rece)

sub semnul fad al lui a fi

depinde.. si citeodata, cind e mai multa liniste pe la sfirsit de an, imi amintesc de ce nu’mi place. nu fac planuri si nu tin socoteala, nici statistici pt un marketing mai sanatos. imi amintesc, atit cit memoria ma mai duce, lucrurile pe care le’am dorit, primele, asa cum un copil vrea fara sa stie prea multe sau ce inseamna pret, de exemplu.

vede, vrea, cere, uneori si primeste. palaria strabunicului, pilila, doar ca o umbra fara margini, o poza ce nu s’a developat la timp. dorinta transpusa ulterior in cascheta portarului unui hotel, care m’a invatat si despre pret, acela al petrolului impotriva paduchilor. calul de jucarie cu copite rotunde de mushama al vecinei. pe vremea aia nu existau atitea mascote de plush si de calul asta nu ma puteam dezlipi de cite ori mergeam in vizita, fapt pt care pina la urma l’am primit. probabil primul lucru pt care m’am tiganit sau am facut ca tiganul. chitara, ramasa pe vecie fara corzi, in care mai bateam ritmul din cind in cind. nu stiu cum s’au rupt corzile, nici cind. mai tirziu am ales o poza, rupta si intreaga in acelasi timp. e mai greu de explicat cum, dar pot sa intrevad un de ce. poza unei fete, da. copilaria mea a avut propria’i cameron diaz. zimbetul si rinjetele ei erau cerul meu. gradina din spatele casei ei era tara minunilor, iar eu nu stiam c’o sa dispar subit, precum motanul zimbaret, fara a putea scrijeli macar in scoarta pomului, unde ne cataram, o inima frinta. era vorba asta si pe atunci, da’te jos din corcodush ca nu’i bicicleta ta. nu’i asa ca avea un spirit cam boem copilul asta? palarie, cal, chitara si’o fecioara balaioara.. sa tot fugi asa prin tara, dii calutz!

n’am avut succes cu balaioarele in viata asta. nici chitara n’am reusit s’o imblinzesc, iar calul.. singurul pe care m’am suit era unul dintre cei doi care erau pusi sa traga dricul prin oras pina la capela cimitirului. palaria? da, am una de pescar. e buna vara cind vrea soarele sa te bata’n cutia mintii, doar nu credeati ca dau la pesti. n’am undita.. a avut tata grija sa nu’mi lase nici macar una. probabil face parte din ironia vietii si ironia face toti banii. de asta nu’mi place sa ma gindesc ca trece anul si n’am cistigat la loto. gindesc prea mult si am o sumedenie de povesti proaste de spus. e drept ca probabil, in mare parte, e vina lui harap-alb ca nu s’a ridicat la asteptarile povestitorului. ce, mai sint si ascultatori pe undeva? nu’mi mai permit nici o ironie. viata oricum e trista, fada, un calup de banale similitudini si putin zvic. ca in orice casnicie. in primul an sex cotidian, in urmatorii doi asa mai saptaminal, pe urma ce sa mai, bilunar ca suplimentele pt pensionari si pina incaruntesti bine, doar la ocazii mari.. cu iz melancolic de a fost odata ca niciodata. sau cum ca nici lamaile nu mai au acelasi gust, dupa cartea intitulata speculativ, desigur nescrisa, "reguli de realizare pentru o viata nesanatoasa cu success". imi cam pot imagina titlul cu fonturi si culori de diferite marimi pe coperta putin cartonata a unui volum ce va bate in scoruri pina si matasea neagra. sau fina? stiu ca era cu matase.. si ar mai fi un lucru, legat tot de sfirsit de an, cind parca atunci iti vine ca sa vezi mai bine cum parul ti’a cazut din cap pe moaca, tot insetat tragi fumu din tigara, nu ti’ai facut de douazeci de ani o radiografie dentara, te supara aceeasi unghie incarnata la picioru sting, in poze de pe la chermeze parca ai fi in toate tamp, noroc ca bate gongu’ndata si po’sa uiti ce’ai fost odata, sa bei cit poti sa bei pin’nu mai poti si eventual sa te trezesti asa ca ai si stranepoti. morala? nu, nici o oglinda nu vede cine esti, poate doar ceea ce arati.

asa sau asa..

de obicei atunci cind ai nevoie de’un pix si’o hirtie sau de reportofon, poate si’un scrib sa’ts bata la masina (ca se poarta printre VIP’uri, doar becali n’a considerat ca’sh merita biografia) tocmai atunci nu gasesti la indemina sau pur si simplu nu apar la timp, iar ideile zboara, gindurile plutesc, verbele se dueleaza si te trezesti cu capul gol intr’un final incoerent, ca n’ai patentat nimic, ca noaptea a furat din legendarul puts.. cum altfel daca nu putsul gindirii.

dar ce nu se intimpla sa se ia in calcul mereu e de fapt ceea despre care vreau sa aduc vorba si anume unul din principiile primare ale mentalului colectiv de care ati auzit cu totii cu siguranta in fel de fel de clisee ale intelepciunii traditionale care tot asa sau asa ne spunea cam cum trebuia sa fie lumea. ati auzit cu siguranta expresia “toate la timpul lor”, foarte bine. acum luati’l deoparte pe “la timp” si amintiti’va cita bataie de cap a insemnat pe parcurs. de cite ori n’ai ajuns la timp, n’ai terminat la timp, n’ai primit la timp, nu te’ai oprit la timp, nu ai descoperit la timp si nici nu te’ai sqimbat la timp pentru a’ti cere drepturile exact la timp cind tu de fapt nici nu maninci la timp, nu dormi la timp, nu te sincronizezi sa juisezi la timp, nu spui ce trebuie cind trebuie la timp, nu cauti solutiile la timp si poate nici rugile nu ti le’ai spus la timp, e clar.. pe undeva nu te’ai nascut la timp. pe cind altii qiar reusesc intotdeauna totul qiar la timp. cineva spunea ca uneori printr’un cliseu spui cel mai bine lucrurilor pe nume. posibil sa fie asa, desi cert este ca ori asa sau asa, e dificil sa ne abatem de la principii.

fireste, intentia mea nu era sa filosofez la timp in clipa asta si sa patrund in magma eticii de conduita si nici sa inventez la timp o noua alta gaura. imi permit deci luxul sa cred ca’i suficient. ca este important sa intelegi la timp, dar mai ales sa rizi la timp. sa crezi la timp si’atunci cind nu ai timp. nu’i qiar usor sa te mentii la timp, dar cind altundeva.. si’n caz ca ai uitat ceva ce musai trebuia la timp sa fie asa sau asa, nu stiu. ia’ti o agenda mica mare, un electronic divais daca esti tare, angajeaza si un scrib cu norma’ntreaga, cui crezi ca’i pasa, doar nu’i o noutate, e citusi de real pe cit se poate. la timp! adica.. un fel de asta e circumstantial, ca n’au stiut la timp cum altcumva sa’i zica.

love is a doing word

daca am avea sosele, am avea si trafic. oarecum o concluzie logica ce nu se aplica la meltenica, decit respectiv la nr’ul vizitatorilor acestui blog popandacios. (fireste ca putem admite ca enuntul de mai sus e pagubit de anume completari si acelea ca la meltenica se ajunge pe luna cu o sirma neghimpata, ca exista sosele mai proaste decit cele de pe vremea cuceritorilor romani deci si rable pe masura sa faca trafic, ergo sfideaza bunul simt, ergo exista. ergo prin prost vreau sa spun romanesc)

oricit ar parea de antinationalist, io personal imi idolatrizez originile. asa cum locuitorii fisiei de vest se considera fruntasi, io ma consider miezu si altii.. fix curu. desi, toate partile astea anatomice au aceeasi mare importanta atunci cind se face tabla adunarii PIB’ului. atunci cind pastorii locali, intre timp deveniti baroni sau si mai si.. incep a felia. poate pe buna dreptate toata suflarea tre sa fie miniata pe alesii de la cotroceni. intrebarea e: da cum se manifesta? sau cum apare si dispare. nu stiu daca are vreo legatura cu soselele, nici macar de rudenie, drept pt care, in orice clipa as renunta la titulatura d’acuma pt cea de transilvanean. codru meu nu’i frate cu codru lu bucur, oricit de orgasmice ar fi fost halucinatiile lu burebista samd. si de aici intram in miezu qestiunii..

oamenii mint. creierul lor uneori le forteaza gurile sa faca acte d’astea diavolesti. uneori pt a evita situatiile jenante, alteori pt a nu le crea, decit in cazuri psiho’patologice minciunica este confortabila. caci ansamblul adevarurilor in care ne crosetam existenta este un mare mincinos confortabil. ergo what to do? noi cu cine votam? si nu vreau sa intram intr’o dezbatere despre evolutia creierelor, cert este ca nu cele mai altruiste manifestari ale acestora au ajuns sa peticeasca soselele tarii. nu aceia dezinteresati de marea jefuire nationala au incasat stampila increderii. ergo perpetuum mobile.

oamenii sint bagaciosi. e suficient sa faceti o statistica a preferintelor telenovelistice si devoratoare de reality pt ca io sa nu fiu nevoit sa aduc alte argumente contra creierelor. fapt care confirma inca o data enuntul de mai sus referitor la suma adevarurilor crosetate intr’o existenta mincinoasa. ergo no exit closet. intrebare: la ce e buna intimitatea? exceptind existenta tabloidelor si nevoia tulbure a bagaciosilor de a o viola.. orice creier fie el si cel mai altruist are o camera secreta numita intimitate. acolo se regaseste singur in toata splendoarea lui si isi face autocritica. (ce e autocritica?.. mai bine intrebati’l pe becali in momentele cind da semnalul bogatiei sale interioare.) si prin intimitate nu ma refer la partile intime ori frecarea lor ca autocritica, qiar daca majoritatea mai putin altruista asta ar intelege. caci intimitatea e locul unde io unul nu pot accepta intrusi de nici un grad, de nici o culoare, de nici o fateta. violul propriu’zis ar fi mai suportabil decit bagaciunea. ergo apar tendintele paranoice ale unora sau ura necontrolata a altora.. violenta domestica samd. ergo intimitatea e linia limita. dar din moment ce majoritatea e angrenata intr’o continua confruntare a ego’urilor, cred ca partea cu intimitatea e undeva mult prea departe pt a fi o problema. sau.. mai are rost sa spun ca majoritatea are ceva de ascuns? personal, as prefera sa am oqii rosi si sa umblu in curu gol, intr’o realitate cruda si profund sexuala. qiar daca s’ar mai putea masca sentimente, cel putin intentiile ar fi clare intr’o maniera mai eufemistica de a spune. ergo sine qua non. sau..